Am mai avut acest soi de sentiment acum vreun an, atunci când în Drumul Taberei pe la unu noaptea, pe ditamai bulevardul, în mare viteză și cu mare zgomot, chiuind și râzând, un tânăr de vreo 70 de ani cu septuagenara lui toată un chiuit în spate, iși alerga ATV-ul ca în seria Mad Max… dar ce mi-a fost dat să văd astăzi întrece orice imaginație. De fapt întrece doar imaginația mea. Ei bine… am văzut… un grup de vreo zece cetățeni germani de vârsta a treia traversând Bulevardul Aviatorilor de-a dreptul prin loc nepermis. Probabil știți cât este de circulat acest bulevard la ora de vârf. Ei îl traversau exact printre cele două guri de metrou de la televiziune, adică exact pe deasupra pasajului. Buun! Acum vreau să menționez că nu e atât de important faptul că traversau printre zeci de mașini în viteză ale căror șoferi ii claxonau și le urau de „bine” ci faptul că pentru ei asta părea a fi un fel de „casa groazei” dintr-un parc de distracții, adică erau speriați dar asta îi făcea să râdă ținându-se cu mâinile de burtă. Arătau ca un grup de școlari, rumeni în obraji, ținându-se de mână și râzând cu lacrimi de situația în care se aflau și în care nu îmi explic cum ar fi putut ajunge un neamț fără să vrea. Nu m-a șocat faptul că erau nemți ci faptul că nu aveau atitudine de nemți. E cea mai haioasă scenă pe care am văzut-o pe strada în ultimul an și mă gândesc eu că ori contaminarea cu românism se face foarte rapid ori pur și simplu și-au propus „ia hai să facem o nebunie mare de tot , să trecem strada pe unde nu e voie”… Vă dați seama când vor povesti acasă? Nu îi va crede nimeni. De aceea îmi pare rău că tocmai astăzi nu am avut aparatul foto la mine. Aș fi fost martorul lor ocular.
POSTLUDIU
file din călin 