„Bună Eva, mă bucur să te revăd !”… „Bună Adam, dă-mi voie să ți-l prezint pe soțul meu”

A observat-o în timp ce negocia cu o florăreasă prețul pentru un buchet de flori. Părea că se joacă, și avea și cu cine pentru ca florăreasa, zâmbăreață foc, era gata sedusă, așa cum era și el de altfel cu mai mult de douăzeci de ani în urmă atunci când a sărutat pentru prima dată, cu adevărat, o fată. De fapt mai mult ea l-a sărutat pe el, sau, mă rog, l-a determinat să… de fapt a fost primul sărut cerut de trup și suflet la unison. Incredibil, era pentru prima dată când o „amintire” din copilărie îi apărea aievea, neschimbată, și asta după vreo douăzeci de ani în care nu o văzuse, unde mai punem și că era vorba de o iubire din copilărie. Avea același zâmbet șmecheresc în coltul gurii, aceeași sclipire și vioiciune în ochi … și ochii, daaa, negri, de neuitat pentru trei vieți. Curios este că la vederea ei îi reveniră amintirile asemeni unui film. Nu se gândise niciodata la ea, niciodată, iar acum … Toate celelalte „îndrăgosteli” din copilărie și adolescență îi păreau frumoase dar cu ea era altceva … Iși dădu brusc seama că ea avea câte ceva din fiecare femeie care a contat în viața sa de adult. 
„Posibil? Șablonul etern al primei iubiri? Dar aia nu a fost prima iubire, chiar dacă atunci mi-au zburat prima dată fluturașii prin stomac, însă prima iubire ar trebui să fie aia cu drame și muci la despărțire. Și totuși, poate că la vârsta aia e momentul pentru o selecție curată, selecția pe viață, atunci suntem la granița dintre inocență și desfrâu, atunci ne formăm imaginea propriei Eve, aceea pe care o vom alerga toată viața, uneori găsind-o, alteori pierzând-o in mulțime …” Ideile i se derulau rapid în cap în timp ce se îndepărta de ea. Se hotărâ brusc să se întoarcă și să o salute, să îi vorbească cu bucuria sinceră de a o revedea după atâta vreme. Se întoarse spre ea cam în același timp în care ea întoarse spatele florăresei și plecă ținând buchetul în sus, victorioasă, arătându-l cuiva dintr-o mașina parcată la câțiva metri mai încolo. Nu asta îl opri ci faptul că ea se mișca având iuțeala puștoaicei de demult, imposibil de prins din urmă fără o motivație puternică. Rămase totuși privind-o din urmă… Da, era frumoasă cu totul, imaginea din copilărie se suprapunea perfect pe imaginea ei de acum. Nu simțea față de ea dorință ci mai degrabă un soi de jena a unui puștan atras de o femeie. Ea se sui în mașină pe locul din dreapta iar el rămase pironit până când aceasta trecu prin dreptul său. Reuși să vadă prin geamurile aburite că la volan era un bărbat vesel, iar asta îi dădu și lui un sentiment de bucurie. Mașina se îndepărtă iar el iși continuă drumul.  Avea să o vadă peste alți douăzeci de ani… sau poate niciodată? Totuși înainte de a o uita din nou pentru vreo două decenii îl mai străfulgeră un micuț gând nebun: „Ha, bărbatul de langă ea îmi seamănă!”.

Băiețelul de atunci îi dedică fetiței de acum acest…

…POSTLUDIU: