Mi-a atras atenția indignarea unui om de presă la o șuetă despre familia rurală a secolelor trecute, mai exact despre „instinctul animalic” de reproducere reflectat de numarul mare de nașteri în raport invers cu speranța de viață și nivelul de trai. Inexplicabil pentru raționalul din noi, nu?
Se întâmplă să privim în trecut cu ușurința și uneori cu superioritatea privilegiatului viețuitor european de secol 21 fără a ne potrivi judecata cu acele vremuri. Astfel privit, trecutul ne pare mai primitiv decât ni l-am dori în albumul cu amintiri.
Cei mai ignoranți iși dau ochii peste cap cugetând la condiția unei familii numeroase de acum câteva secole, în condițiile în care hrana era mai greu de produs sau de procurat iar rata mortalității infantile era foarte ridicată, în vreme ce aceia cu simțul dreptății, libertății și egalității consideră că era vorba doar despre lipsă de educație, cruzime și cinism.
Femeia casnică asteptându-și înconjurată de șapte plozi bărbatul rezbelnic, constituie o imagine tristă pentru cei superficiali dar trezește empatia și combativitatea apărătorilor drepturilor omului și susținătorilor egalității de șanse, care nu uită totuși să remarce și ei lipsa de educație și asumarea primitivă a condiției.
Catalogăm ca primitiv ceea ce era frust. Poate din teama că prin asumare vom fi asociați cu un trecut a cărui paternitate o refuzăm, și asta pentru că, încă o data, îl judecăm prin filtrul prezentului.
Un lucru este cert: trecutul nu se schimbă. Prin urmare, a îl judeca cu măsura prezentului este la fel de literar ca atunci cand ai încerca să îl argumentezi.
Încercăm să îndreptăm prezentul judecând trecutul, și asta chiar ar fi posibil dacă am păstra interpretările în contextul vremurilor. Ceea ce ne pare greșit în prezent era poate singura soluție corectă în trecut. Poate că acele cutume dovedeau un puternic instinct de conservare care a făcut posibilă chiar evolutia până la ceea ce suntem acum.
Gânduri complicate despre înaintașii simpli ale căror merite nu sunt defel scrijelite pe răboj.
Omagiu!

