Decembrie

Amintirea mirosului de cald timpuriu amestecat cu cel de pucioasă, la propriu, îmi trezește emoții puternice și acum, la 35 de ani de la primăvara din decembrie…

Pot retrăi fiecare emoție de atunci doar prin sunet și miros. Nu prin culoare. Chiar și cu soarele pe cer, totul rămânea cenușiu… Iar noaptea, era noapte neagră… Peste toate, sentimentul de teamă în fața absolut necunoscutului era mai încurajator decât siguranța prezentului oribil.

Avem obligația de a ne păstra rațiunea mai presus de emoție pentru aflarea adevărului acelor zile, deoarece dincolo de scopul punitiv avem și dreptul de a ne alcătui un ghid din propriile pagini de existență. Trei decenii și jumătate de agonie sunt suficiente pentru a întelege că nu putem face pași mari pe frânturi de istorie.

De asemenea, după atata vreme în care pragmatismul a paralizat, paradoxal, orice intenție de trezire, avem datoria morală de a mărturisi emoția acelor zile în contextul acelor vremuri. Trebuie să reamintim la nesfârșit că dincolo de conspirații confirmate sau doar bănuite, cei care au stat în fața represiunii au făcut-o necondiționat. Dacă ai auzit vreodata un foc de armă sau ai văzut un tanc in mișcare stii ca niciun ordin, îndemn sau promisiune nu te poate opri să fugi. Mai ales când vezi oameni secerați în jurul tău. Te pot ține în loc doar emoția puternică și o mare tărie interioară. Da, dacă te pui pe post de baricadă trebuie sa ai tăria unei baricade.

Trebuie să trezim această amintire la nesfârșit, măcar la ceas de comemorare, conștienți fiind că raportat la marea masă inertă, jertfa a fost înfăptuită de un număr infim de români care iși vor perpetua mesajul printr-un număr infim de urmași. Astfel putem întelege de ce după atâta vreme găsim mai mult dispreț sau aroganță față de formă decât recunoștință față de martiriu. Pentru că ignoranța colectivă a preluat mesajul celor mulți care pentru a își legitima noncombativitatea au fost nevoiți să minimalizeze până la anulare actul de curaj.

Dincolo de orice dezbatere îmi imaginez că existența lumească a celor răpuși a ramas suspendată în acel punct de emoție pură. Dincolo de asta povestea se disjunge. Tot la fel cum dincolo de gândurile astea amestecate, mă întorc măcar o dată pe an la junele suspendat în amintiri cu primăveri timpurii și miros de pucioasă, doar pentru a retrăi emoții atât de puternice și dureroase…