Cum putem abandona acea pornire firească de a face proiecții? Sau mai bine zis, putem ignora ziua de mâine? Cât de tare te poți bucura de ziua de azi încât să nu îți mai pese de cea de mâine?
„Carpe diem”. Să nu fim ipocriți! Ne dorim să mai spunem „carpe diem” și în clipa următoare. Cred totuși că e sănătos să te gândești la ziua de mâine în așa măsură încât să nu o ucizi pe cea de azi.
Frustrant sentimentul că îmi alerg viața, că mă grăbesc spre un scop anume uitând că ziua de azi s-a înscris chiar ieri și ea în categoria „scopuri” și că proiecția ei a ucis prematur o altă zi, și tot așa, fiecare clipă murind prematur fără a se plini. Comportament de criminal în serie…
Pe de altă parte, superficială percepția că acest „trăiește clipa” este un îndemn la a trăi viața inconștient, iresponsabil sau egoist. Nu cumva este un apel la a trăi clipa în totalitea ei și implicit viața în plinătatea ei? Astfel, clipa următoare nu va mai trebui inventată ci se va naște firesc din asta de acum. Carpe diem este un apel la continuitate .
„Carpe diem” nu înseamnă „nu imi pasă de ziua de mâine” la fel cum „facă-se voia Ta” nu înseamnă „te las pe Tine că eu nu am nicio idee”.
Mă gândesc să îmi trăiesc clipa conștient, fiindcă s-ar putea să o apuc și pe următoarea, să fiu conștient că această clipă în care scriu este doar parte din temelia pentru clipa cea mare. Astfel, ajung să o iubesc mai mult decât dacă aș lua-o ca atare, pentru ca fundația trebuie făcută din materiale bune, rezistente, trainice.
Cum? Care e clipa cea mare? Păi normal că … următoarea.
Sursa foto: arhiva personală
POSTLUDIU
file din călin 